BREXIT incepe oficial pe 29 martie si va dura doi ani. Theresa May promite ca va obtine cel mai bun acord posibil

29
Mar

BREXIT incepe oficial pe 29 martie si va dura doi ani. Theresa May promite ca va obtine cel mai bun acord posibil

Rate this item
(3 votes)

Comisia Europeana este pregatita pentru lansarea negocierilor cu privire la retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeana, potrivit purtatorului de cuvant al executivului european de la Bruxelles, transmite Reuters.

”Pe partea noastra totul este pregatit”, a declarat purtatorul de cuvant Margaritis Schinas. Acesta a precizat ca discutiile dintre cele doua parti vor incepe doar doua ce liderii europeni se reunesc pentru a confirma mandatul de negociere al Comisiei Europene.

Reprezentantul Permanent al Marii Britanii, Tim Barrow, l-a informat luni pe presedintele Consiliului European, Donald Tusk, ca premierul Theresa May va invoca pe 29 martie articolul 50 al Tratatului de la Lisabona, declansand procesul formal de iesire a tarii din Uniunea Europeana, potrivit purtatorului de cuvant de pe Downing Street, transmite Reuters.

 

Notificarea va veni sub forma unei scrisori iar procesul ar trebuie sa se incheie peste doi ani, in martie 2019. Negocierile nu sunt pemise pana cand Londra nu anunta formal intentia sa de a parasi Uniunea.

"Vrem ca negocierile sa inceapa prompt", a spus purtatorul de cuvant al premierului britanic. "Ne asteptam sa dureze doi ani si suntem increzatori ca vom atinge aceste obiectiv, deci Marea Britanie va iesi din UE pe 29 martie 2019. Asteptam de la UE un raspuns in 48 de ore".

”In iunie, poporul britanic a luat decizia istorica de a parasi Uniunea Europeana. Miercurea viitoare, executivul va indeplini aceasta decizie si va incepe in mod oficial procesul de declansare a articolului 50”, a declarat ministrul pentru Brexit, David Davis. De asemenea, ministrul britanic a explicat ca ”suntem la marginea celor mai importante negocieri ale unei generatii”.

”Guvernul este clar cu privire la scopurile sale: un acord care functioneaza pentru fiecare natiune si regiune din Marea Britanie, dar si pentru intreaga Europa - un parteneriat nou si pozitiv intre Regatul Unit si numerosii nostri prieteni si aliati din Uniunea Europeana”, a precizat David Davis

Presedintele Consiliului European, Donald Tusk, va trebui in schimb sa distribuie pana pe 31 martie un proiect pentru negocierea Brexit-ului catre celalalte 27 de tari ale Uniunii Europene. De asemenea, cei 27 de lideri ai guvernelor nationale ar urma sa se reuneasca la un summit pentru a aproba o serie de reguli finale cu privire la negocierea Brexit-ului.

Acest summit ar urma sa aiba loc, cel mai probabil, in prima jumatate a lunii mai la Bruxelles. Dupa aprobarea acestor reguli, negociatorul-sef Michel Barnier ar putea sa programeze primele discutii cu omologul sau britanic, ministrul David Davis.

Sursa : PROTV

   
contact

trimite-ne un mesaj

Please prove you are human!
contact@eurolife-consulting.ro
0213.108.369
Bd Theodor Pallady 107, Sector 3 - Bucuresti